Zaharia 5

1. Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că era un sul de carte care zbura.

2. El m-a întrebat: "Ce vezi?" Eu am răspuns: "Văd un sul de carte zburând; are o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de zece coţi."

3. Şi el mi-a zis: "Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ şi oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârşire de aici.

4. Îl trimit - zice Domnul oştirilor - ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strâmb în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea şi s-o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei."

5. Îngerul care vorbea cu mine a înaintat şi mi-a zis: "Ridică ochii şi priveşte ce iese de acolo."

6. Eu am răspuns: "Ce este aceasta?" Şi el a zis: "Iese efa." Şi a adăugat: "Aceasta este nelegiuirea lor în toată ţara."

7. Şi iată că se ridica un talant de plumb, şi în mijlocul efei şedea o femeie.

8. El a zis: "Aceasta este nelegiuirea!" Şi i-a dat brânci în efă, şi a aruncat bucata de plumb peste gura efei.

9. Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostârcului. Au ridicat efa între pământ şi cer.

10. Atunci am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: "Unde duc ele efa?"

11. El mi-a răspuns: "Se duc să-i zidească o casă în ţara Şinear, ca să fie aşezată acolo şi să rămână pe locul ei."