Facerea (Geneza) 24

1. Avraam era acum batran si vechi de zile si Domnul binecuvantase pe Avraam cu de toate.

2. Atunci a zis Avraam catre sluga cea mai batrana din casa sa, care carmuia toate cate avea: "Pune mana ta sub coapsa mea

3. Si jura-mi pe Domnul Dumnezeul cerului si pe Dumnezeul pamantului ca fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor, in mijlocul carora locuiesc eu,

4. Ci vei merge in tara mea, unde m-am nascut eu, la rudele mele, si vei lua de acolo femeie lui Isaac, fiul meu".

5. Iar sluga a zis catre el: "Dar poate nu va vrea femeia sa vina cu mine in pamantul acesta; intoarce-voi, oare, pe fiul tau in pamantul de unde ai iesit?"

6. Avraam insa a zis catre el: "Ia seama sa nu intorci pe fiul meu acolo!

7. Domnul Dumnezeul cerului si Dumnezeul pamantului, Cel ce m-a luat din casa tatalui meu si din pamantul in care m-am nascut, Care mi-a grait si Care mi S-a jurat, zicand: tie-ti voi da pamantul acesta si urmasilor tai, Acela va trimite pe ingerul Sau inaintea ta si vei lua femeie feciorului meu de acolo.

8. Iar de nu va voi femeia aceea sa vina cu tine in pamantul acesta, vei fi slobod de juramantul meu, dar pe fiul meu sa nu-l intorci acolo!"

9. Si punandu-si sluga mana sub coapsa lui Avraam, stapanul sau, i s-a jurat pentru toate acestea.

10. Apoi a luat sluga cu sine zece camile din camilele stapanului sau si tot felul de lucruri scumpe de ale stapanului sau si, sculandu-se, s-a dus in Mesopotamia, in cetatea lui Nahor.

11. Si, intr-o zi, spre seara, cand ies femeile sa scoata apa, a poposit cu camilele la o fantana, afara din cetate.

12. Si a zis: "Doamne Dumnezeul stapanului meu Avraam, scoate-mi-o in cale astazi si fa mila cu stapanul meu Avraam!

13. Iata, eu stau la fantana aceasta si fetele locuitorilor cetatii au sa iasa sa scoata apa.

14. Deci fata careia ii voi zice: Pleaca urciorul tau sa beau si care-mi va raspunde: "Bea! Ba si camilele toate le voi adapa pana se vor satura", aceea sa fie pe care Tu ai randuit-o robului Tau Isaac si prin aceasta voi cunoaste ca faci mila cu stapanul meu Avraam.

15. Dar nu sfarsise el inca a cugeta acestea in mintea sa, cand iata ca iesi cu urciorul pe umar Rebeca, fecioara care se nascuse lui Batuel, fiul Milcai, femeia lui Nahor, fratele lui Avraam.

16. Aceasta era foarte frumoasa la chip, fecioara, pe care nu o cunoscuse inca un barbat. Si venind ea la fantana, si-a umplut urciorul si a pornit inapoi.

17. Atunci sluga lui Avraam a alergat inaintea ei si i-a zis: "Da-mi sa beau putina apa din urciorul tau!"

18. Iar ea a zis: "Bea, domnul meu!" Si indata si-a lasat urciorul pe brate si i-a dat sa bea apa pana a incetat de a mai bea.

19. Apoi a zis: "Si camilelor tale am sa le scot apa pana vor bea toate".

20. Si indata si-a desertat urciorul in adapatoare si a alergat iar la fantana sa scoata apa si a adapat toate camilele.

21. Iar omul acela se uita la ea cu mirare si tacea, dorind sa stie de i-a binecuvantat Domnul calatoria sau nu.

22. Si daca au incetat toate camilele de a mai bea, a luat omul acela si i-a dat un inel de aur, in greutate de o jumatate siclu, si doua bratari la mainile ei, in greutate de zece sicli de aur.

23. Apoi a intrebat-o si a zis: "A cui fata esti tu? Spune-mi, te rog, daca se afla in casa tatalui tau loc, ca sa ramanem?"

24. Iar ea i-a zis: "Sunt fata lui Batuel al Milcai, pe care ea l-a nascut lui Nahor".

25. Apoi i-a mai zis: "Avem si paie si fan mult si la noi este si loc, ca sa ramaneti".

26. Atunci s-a plecat omul acela si s-a inchinat Domnului si a zis:

27. "Binecuvantat sa fie Domnul Dumnezeul stapanului meu Avraam, Care n-a parasit pe stapanul meu cu mila si bunavointa Sa, de vreme ce m-a adus Domnul drept la casa fratelui stapanului meu".

28. Iar fata a alergat acasa la mama sa si a povestit toate acestea.

29. Rebeca insa avea un frate, anume Laban. Si a alergat Laban afara, la fantana, la omul acela,

30. Caci el vazuse inelul de aur si bratarile la mainile surorii sale Rebeca, si auzise vorbele Rebecai, sora sa, care spusese: "Asa si asa mi-a vorbit omul acela!" Si ajungand la el, l-a gasit stand cu camilele la fantana.

31. Si i-a zis: "Intra, binecuvantatul Domnului! Pentru ce stai afara? Eu ti-am gatit casa si salas pentru camilele tale!"

32. Si a intrat omul acela in casa. Iar Laban a luat povara de pe camile si le-a dat paie si fan, iar lui si oamenilor, care erau cu el, le-a dat apa, ca sa-si spele picioarele.

33. Apoi le-a adus de mancare. Eliezer insa a zis: "Nu voi manca pana nu voi spune la ce am venit". Zis-a Laban: "Spune!"

34. Atunci Eliezer a zis: "Eu sunt sluga lui Avraam.

35. Domnul a binecuvantat foarte pe stapanul meu si l-a marit si i-a dat oi si boi, argint si aur, robi si roabe, camile si asini.

36. Iar Sarra, femeia stapanului meu, fiind acum batrana, a nascut stapanului meu un fiu, caruia el i-a dat toate cate are.

37. Si m-a jurat stapanul meu, zicand: "Sa nu iei femeie feciorului meu din fetele Canaaneilor, in pamantul carora traiesc,

38. Ci sa mergi la casa tatalui meu, la rudele mele si sa iei de acolo femeie pentru feciorul meu!"

39. Iar eu am zis catre stapanul meu: "Dar de nu va vrea femeia sa vina cu mine?"

40. El insa mi-a raspuns: "Domnul Dumnezeu, inaintea Caruia umblu, va trimite cu tine pe ingerul Sau, va binecuvanta calea ta si vei lua femeie pentru feciorul meu din rudele mele si din casa tatalui meu.

41. Atunci vei fi slobod de juramantul meu, cand te vei duce la rudele mele si de nu ti-o vor da, vei fi dezlegat de juramantul meu.

42. Deci, ajungand eu astazi la fantana, am zis: "Doamne, Dumnezeul stapanului meu Avraam, de este sa ma faci sa izbutesc in calea ce fac,

43. Iata, eu stau la fantana; si fata careia eu ii voi zice cand va veni sa scoata apa: "Da-mi sa beau putina apa din urciorul tau!"

44. Iar ea imi va zice: "Bea si tu, si camilele tale le voi adapa", aceea sa fie femeia, pe care Domnul a randuit-o pentru Isaac, robul Sau si fiul stapanului meu, si prin aceasta voi cunoaste ca Te milostivesti spre stapanul meu Avraam.

45. Dar nu ispravisem eu inca a grai acestea in mintea mea, cand iata a iesit Rebeca, cu urciorul pe umar; se pogori la fantana si scoase apa, si eu i-am zis: "Da-mi sa beau!"

46. Si ea si-a lasat indata urciorul de pe umar, zicand: "Bea tu si camilele tale le voi adapa". Si am baut si mi-a adapat si camilele.

47. Apoi am intrebat-o si am zis: "A cui fata esti tu? Spune-mi te rog!" Si ea a zis: "Sunt fata lui Batuel, fiul lui Nahor, pe care i l-a nascut Milca". Atunci i-am dat un inel si bratari la maini.

48. Dupa aceea m-am plecat si m-am inchinat Domnului si am binecuvantat pe Domnul Dumnezeul stapanului meu Avraam, Care m-a povatuit de-a dreptul, ca sa iau pe fata fratelui stapanului meu pentru fiul lui.

49. Acum deci spuneti-mi de vreti sa aratati mila si bunavointa stapanului meu; iar de nu, sa caut alta in dreapta si in stanga".

50. Si raspunzand Laban si Batuel au zis: "De la Domnul vine lucrul acesta si noi nu-ti putem spune nimic nici de bine, nici de rau.

51. Iata, Rebeca este inaintea ta, ia-o si du-te si sa fie sotia fiului stapanului tau, cum a grait Domnul!"

52. Si auzind cuvintele lor, sluga lui Avraam s-a inchinat Domnului pana la pamant.

53. Apoi a scos sluga lucruri de argint si lucruri de aur si haine si le-a dat Rebecai. Dat-a de asemenea daruri si fratelui si mamei ei.

54. Dupa aceea au mancat si au baut, el si oamenii cei ce erau cu dansul si au ramas acolo. Iar daca s-a sculat dimineata, a zis: "Lasati-ma sa ma duc la stapanul meu!"

55. Iar fratele si mama Rebecai au zis: "Sa mai ramana fata cu noi macar vreo zece zile si apoi te vei duce!"

56. El insa le-a zis: "Nu ma zaboviti! Caci Domnul m-a facut sa izbutesc in calea mea; lasati-ma sa ma duc la stapanul meu!"

57. Raspuns-au ei: "Sa chemam copila si s-o intrebam ce ganduri are ea".

58. Si au chemat pe Rebeca si i-au zis: "Vrei sa te duci oare cu omul acesta?" Si ea a zis: "Ma duc!"

59. Atunci a lasat Laban sa plece Rebeca, sora sa, si doica ei, si sluga lui Avraam si cei ce erau cu el.

60. Si au binecuvantat pe Rebeca si i-au zis: "Sora noastra, sa se nasca din tine mii si zeci de mii si sa stapaneasca urmasii tai portile vrajmasilor lor!"

61. Atunci, sculandu-se Rebeca si slujnicele ei si suindu-se pe camile, s-au dus cu omul acela, si sluga lui Avraam, luand pe Rebeca, a plecat.

62. Isaac insa venise din Beer-Lahai-Roi, caci el locuia in partile de miazazi.

63. Iar spre seara a iesit Isaac la camp sa se plimbe si, ridicandu-si ochii, a vazut camilele venind.

64. Rebeca insa, cautand, a vazut pe Isaac si s-a dat jos de pe camila

65. Si a zis catre sluga: "Cine este omul acela care vine pe camp in intampinarea noastra?" Iar sluga i-a zis: "Acesta-i stapanul meu!" Atunci ea si-a luat valul si s-a acoperit.

66. Si sluga povesti lui Isaac toate cate facuse.

67. Si a dus-o Isaac in cortul mamei sale Sarra si a luat pe Rebeca si aceasta s-a facut femeia lui si a iubit-o. Si s-a mangaiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra.