Iezechiel 6

1. Fost-a catre mine cuvantul Domnului si mi-a zis:

2. "Fiul omului, intoarce-ti fata ta spre muntii lui Israel, prooroceste impotriva lor si zi:

3. Munti ai lui Israel, ascultati cuvantul Domnului Dumnezeu! Asa graieste Domnul Dumnezeu muntilor si dealurilor, sesurilor si vailor: Iata, Eu voi aduce asupra voastra sabie si voi darama inaltimile voastre;

4. Altarele voastre vor fi stricate, idolii ridicati de voi in cinstea soarelui vor fi sfaramati si pe oamenii vostri ii voi face sa cada morti inaintea idolilor vostri;

5. Trupurile fiilor lui Israel le voi pune inaintea idolilor lor si oasele lor le voi risipi imprejurul altarelor lor.

6. In toate asezarile voastre cele locuite, cetatile vor fi nimicite si locurile inalte ale voastre pustiite, altarele voastre vor fi stricate si pustiite, idolii vostri vor fi sfaramati si nimiciti, stalpii vostri inchinati soarelui vor fi sfaramati si lucrarile voastre vor fi ruinate.

7. Cei ucisi vor cadea intre voi si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul.

8. Dar Eu voi lasa o ramasita din voi, care va scapa de sabie printre celelalte neamuri, cand veti fi risipiti prin tari.

9. Aceia din voi, care vor scapa, isi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi dusi in robie, pentru ca voi umili inima lor cea desfranata, care s-a abatut de la Mine, si ochii lor, care s-au desfranat cu idolii, se vor scarbi de ei insisi, din pricina acelor rele pe care le-au facut si a tuturor ticalosiilor lor;

10. Si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul si ca nu in zadar i-am amenintat ca le voi trimite toate aceste rele".

11. Asa graieste Domnul Dumnezeu: "Loveste palma de palma, bate cu piciorul si zi: Vai de casa lui Israel, ca are sa cada de sabie, de foamete si de ciuma, pentru toate nelegiuirile sale!

12. Cel ce va fi departe va muri de ciuma; cel ce va fi aproape va muri de sabie, iar cel ce va scapa de acestea si va ramane va muri de foame. Asa-Mi voi potoli mania Mea impotriva lor.

13. Cand ucisii vor zacea printre idolii lor si imprejurul altarelor lor, pe tot locul inalt si pe toate varfurile de munte, sub tot pomul verde, sub tot stejarul umbros si in tot locul, unde aduceau tamaie mirositoare tuturor idolilor lor, veti cunoaste ca Eu sunt Domnul.

14. Si-Mi voi intinde mana asupra lor si voi face tara peste tot unde locuiesc ei mai pustie si mai desarta decat pustiul Diblat, si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul".