Cartea lui Iov 3

1. Dupa aceea, Iov a deschis gura sa si a blestemat ziua in care s-a nascut.

2. Si Iov a vorbit si a zis:

3. "Piara ziua in care m-am nascut si noaptea care a zis: un prunc de parte barbateasca s-a zamislit!

4. Ziua aceea sa se faca intuneric si Domnului din cer sa nu-I pese de ea si lumina sa n-o mai lumineze.

5. Bezna si umbra mortii s-o cotropeasca, norii s-o invaluiasca si toate negurile s-o inspaimante!

6. Intunericul sa cuprinda noaptea aceea si sa nu mai fie pusa in zilele anului si in socoteala lunilor sa nu mai intre!

7. Pustie sa ramana noaptea aceea si nici o bucurie sa nu patrunda in ea!

8. Blestemata sa fie de catre cei ce blesteama zilele, de catre cei ce stiu sa descante Leviatanul.

9. Sa se intunece stelele revarsatului zorilor ei; sa astepte lumina si nimic sa nu vina si sa nu mai vada genele aurorei,

10. Pentru ca n-a inchis pantecele care m-a zamislit si n-a ascuns durerea dinaintea ochilor mei.

11. De ce n-am murit cand eram in sanul mamei mele? Si nu mi-am dat duhul, iesind din pantecele ei?

12. De ce m-au primit cei doi genunchi si de ce cei doi sani mi-au dat sa sug?

13. Caci acum as sta culcat si linistit, as dormi si m-as odihni,

14. Cu imparatii si cu dregatorii pamantului, care si-au zidit morminte in singuratate,

15. Sau cu domnitorii care umplu de aur si de argint casele lor.

16. Sau de ce n-am fost o starpitura aruncata si ascunsa, ca acei prunci care n-au apucat sa vada lumina?

17. Acolo cei nelegiuiti se astampara si cei impovarati se odihnesc.

18. Acolo cei ce poarta lanturi ajung la liman de pace si nu mai aud glasul paznicului.

19. Mic si mare acolo sunt tot una si robul a scapat de stapanul sau.

20. Pentru ce da Dumnezeu lumina vietii celui nenorocit si zile celor cu sufletul amarat;

21. Celor ce asteapta moartea, si ea nu vine, si care scormonesc dupa ea mai mult ca dupa o comoara;

22. Celor ce se bucura cu bucurie mare si sunt plini de fericire, fiindca au gasit un mormant;

23. Celui care nu stie incotro sa mearga si pe care il ingradeste Dumnezeu de jur-imprejur?

24. Gemetele mele sunt painea mea si vaietele mele curg ca apa.

25. De ceea ce ma tem, aceea mi se intampla si de ceea ce mi-e frica tocmai de aceea am parte.

26. N-am nici tihna, nici odihna, nu-mi gasesc nici o pace si zbuciumul ma stapaneste".