Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) 17

1. In locul lui Asa, s-a facut rege Iosafat, fiul sau. Si s-a intarit si el impotriva Israelitilor;

2. Caci a asezat ostire in toate cetatile intarite ale Iudei si in cetatile lui Efraim pe care le stapanise Asa, tatal sau.

3. Si a fost Domnul cu Iosafat, pentru ca acesta a umblat in caile cele dintai ale lui David, tatal sau, si n-a cautat la Baali,

4. Ci a cautat pe Dumnezeul tatalui sau si a lucrat dupa poruncile Lui, iar nu dupa faptele Israelitilor.

5. Pentru aceasta i-a intarit Domnul domnia in mana lui si tot Iuda ii aducea daruri lui Iosafat, si a avut el bogatie si marire multa.

6. Inima lui s-a intarit din ce in ce in caile Domnului. Afara de aceasta, el a desfiintat din Iuda si inaltimile cu jertfelnice si Aserele.

7. Iar in anul al treilea al domniei sale, a trimis pe cinci din capeteniile sale si anume: pe Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael si Miheia, ca sa invete poporul prin cetatile lui Iuda;

8. Impreuna cu ei a trimis si din leviti: pe Semaia, Netania, Zebadia, Asael, Semiramot, Ionatan, Adonie, Tobie, Tob-Adonie; iar din preoti, pe Elisama si pe Ioram.

9. Acestia au invatat in Iuda, avand cu ei cartea legii Domnului; si au cutreierat toate cetatile lui Iuda si au invatat poporul.

10. In vremea aceasta, in toate regatele tarilor, care erau imprejurul Iudei, intrase frica Domnului si nu indraznea nimeni sa se lupte cu Iosafat.

11. Si i se aduceau lui Iosafat daruri si argint ca bir, pana si din partea Filistenilor; asemenea si Arabii ii aduceau vite marunte; sapte mii sapte sute de berbeci si sapte mii sapte sute de tapi.

12. Astfel a ajuns Iosafat la cea mai inalta marire si a zidit in Iuda cetatui si cetati pentru provizii.

13. El a avut multe provizii in cetatile lui Iuda si oameni de razboi viteji in Ierusalim.

14. Iata cartea numaratorii lor, dupa familiile cele dupa tata ale lor: Din Iuda erau capetenii peste mii: Adna, capetenie, care avea sub el trei sute de mii de ostasi alesi;

15. Dupa el Iohanan, capetenie, care avea sub el doua sute optzeci de mii de oameni.

16. Dupa acesta, Amasia, fiul lui Zicri, care se fagaduise pe sine Domnului, avea cu el doua sute de mii de ostasi viteji.

17. Din Veniamin: viteazul ostas Eliada, care avea sub el doua sute de mii de ostasi, inarmati cu arcuri si cu scuturi;

18. Dupa el Iehozabad, care avea sub el o suta optzeci de mii de ostasi inarmati.

19. Acestia au slujit pe rege, afara de cei pe care regele ii impartise prin cetatile intarite in tot tinutul lui Iuda.