Psalmi 144

1. (Un psalm al lui David impotriva lui Goliat.) Binecuvantat este Domnul Dumnezeul meu, Cel ce invata mainile mele la lupta si degetele mele la razboi.

2. Mila mea si Scaparea mea, Sprijinitorul meu si Izbavitorul meu, Aparatorul meu, si in El am nadajduit, Cel ce supune pe poporul meu sub mine.

3. Doamne, ce este omul ca Te-ai facut cunoscut lui, sau fiul omului ca-l socotesti pe el?

4. Omul cu desertaciunea se aseamana; zilele lui ca umbra trec.

5. Doamne, pleaca cerurile si Te pogoara, atinge-Te de munti si fa-i sa fumege.

6. Cu fulger fulgera-i si-i risipeste! Trimite sagetile Tale si tulbura-i!

7. Trimite mana Ta dintru inaltime; scoate-ma si ma izbaveste de ape multe, din mana strainilor,

8. A caror gura a grait desertaciune si dreapta lor e dreapta nedreptatii.

9. Dumnezeule, cantare noua Iti voi canta tie; in psaltire cu zece strune Iti voi canta tie,

10. Celui ce dai mantuire imparatilor, Celui ce izbavesti pe David, robul Tau, din robia cea cumplita.

11. Izbaveste-ma si ma scoate din mana strainilor, a caror gura a grait desertaciune si dreapta lor e dreapta nedreptatii,

12. Ai caror fii sunt ca niste odrasle tinere, crescute in tineretile lor; fiicele lor infrumusetate si impodobite ca chipurile templului.

13. Camarile lor pline, varsandu-se din una in alta. Oile lor cu multi miei, umpland drumurile cand ies;

14. Boii lor sunt grasi. Nu este gard cazut, nici spartura, nici strigare in ulitele lor.

15. Au fericit pe poporul care are aceste bunatati. Dar fericit este poporul acela care are pe Domnul ca Dumnezeu al sau.