Cartea intaia a Regilor 2

1. S-a rugat deci Ana si a zis: "Bucuratu-s-a inima mea intru Domnul, inaltata a fost fruntea mea de Domnul Dumnezeul meu si gura mea s-a deschis larg asupra vrajmasilor mei, caci m-am bucurat de izbavirea Ta.

2. Nimeni nu este sfant ca Domnul, caci nu e altul afara de Tine; si nimeni nu e puternic ca Dumnezeul nostru.

3. Nu va laudati si cuvinte trufase sa nu iasa din gura voastra, caci Domnul este Dumnezeul a toata cunostinta si lucrurile la Dansul sunt cantarite.

4. Arcul celor puternici s-a frant, iar cei slabi s-au incins cu putere.

5. Cei satui vor munci pentru paine, iar cei flamanzi nu vor mai avea foame. Cea stearpa va naste de sapte ori, iar cea cu copii multi va fi neputincioasa.

6. Domnul omoara si invie; El coboara la locuinta mortilor si iarasi scoate.

7. Domnul saraceste pe om si tot El il imbogateste; El smereste si El inalta. El ridica pe cel sarac din pulbere si din gunoi pe cel lipsit, punandu-i in rand cu cei puternici si dandu-le scaunul maririi, caci ale Domnului sunt temeliile pamantului si El intemeiaza lumea pe ele.

8. Pasii sfintilor Sai El ii pazeste, iar nelegiuitii vor pieri intru intuneric caci omul nu prin putere este tare.

9. Domnul va zdrobi pe cei ce se impotrivesc Lui; va tuna din cer asupra lor. Sfant este Domnul; sa nu se laude cel intelept cu intelepciunea sa si cel puternic sa nu se laude cu puterea sa, nici cel bogat sa nu se faleasca cu bogatia sa; ci cel ce voieste sa se laude, cu aceea sa se laude ca stie si cunoaste pe Domnul si face judecata si dreptate in mijlocul pamantului.

10. Domnul din inaltimea cerului va tuna peste vrajmasii Sai, El va judeca marginile pamantului, drept fiind, El va da tarie regilor nostri si fruntea Unsului Sau o va inalta".

11. Si au lasat pe Samuel acolo, inaintea Domnului. Apoi Elcana s-a dus la casa sa in Rama, iar copilul a ramas sa slujeasca Domnului sub povata preotului Eli.

12. Insa fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu stiau de Domnul,

13. Nici de datoria preoteasca fata de popor. Cand aducea cineva jertfa, feciorul preotului venea in timpul cand se fierbea carnea cu o furculita in mana,

14. O vara in caldare, sau in blid, sau in tava, sau in oala, si ce prindea furculita, aceea lua feciorul preotului. Asa faceau ei cu toti Israelitii care veneau acolo in Silo.

15. Chiar si inainte de a arde grasimea venea feciorul preotului si zicea catre cel ce aducea jertfa: "Da carne de friptura pentru preot, caci el n-are sa ia de la tine carne fiarta, ci da-i-o cruda".

16. Si daca cineva zicea: "Lasa sa se arda mai intai grasimea, cum se cuvine, si apoi iti vei lua cat iti va pofti sufletul", atunci el raspundea: "Ba nu, da-mi chiar acum, iar de nu, voi lua cu de-a sila".

17. si pacatul acestor tineri era foarte mare inaintea Domnului, caci ei departau lumea de a mai aduce jertfa Domnului.

18. Iar copilul Samuel slujea inaintea Domnului, imbracat cu efod de in.

19. Meilul de deasupra i-l facea mama sa si i-l aducea in fiecare an, cand venea cu barbatul ei sa aduca jertfa randuita.

20. Si a binecuvantat Eli pe Elcana si pe femeia lui si a zis: "Sa-ti dea tie Domnul copii de la femeia aceasta in locul celui afierosit, pe care tu l-ai daruit Domnului!" Si s-au dus ei la casa lor.

21. Dupa aceea a cercetat Domnul pe Ana si ea a zamislit si a mai nascut trei baieti si doua fete, iar copilul Samuel crestea inaintea Domnului.

22. Eli insa era tare batran si auzea de toata purtarea fiilor sai fata de intreg Israelul si ca se culcau cu femeile celor ce se adunau la usa cortului adunarii.

23. Si le-a zis: "Pentru ce faceti voi asemenea lucruri, caci aud vorbe rele despre voi de la tot poporul Domnului?

24. Nu, copiii mei, nu este buna vestea ce o aud eu despre voi; nu mai faceti asa, caci nu este buna vestea care o aud eu; voi razvratiti poporul Domnului.

25. Ca de va gresi omul fata de alt om, atunci se vor ruga pentru el lui Dumnezeu; iar de va pacatui cineva fata de Domnul, atunci cine va mijloci pentru el?" Dar ei nu ascultau spusele tatalui lor, caci Domnul hotarase sa-i dea mortii.

26. Iar copilul Samuel crestea mereu cu varsta si era iubit si de Dumnezeu si de oameni.

27. In vremea aceea a venit la Eli un om al lui Dumnezeu si i-a zis: "Asa graieste Domnul: Nu M-am aratat Eu oare casei tatalui tau cand erau ei inca in Egipt, in casa lui Faraon?

28. Si nu l-am ales Eu oare din toate semintiile lui Israel sa-Mi fie preot, ca sa aprinda tamaie si sa poarte efod inaintea Mea? Si nu am dat Eu oare casei tatalui tau din toate jertfele ce se frig pe foc de fiii lui Israel?

29. Pentru ce dar voi calcati in picioare jertfele Mele si prinoasele Mele de paine, pe care le-am poruncit Eu pentru locasul Meu, si pentru ce tu tii mai mult la fiii tai decat la Mine, ingrasandu-i pe ei cu toata parga poporului Meu Israel?

30. De aceea asa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am zis odinioara: Casa ta si casa tatalui tau va umbla nestramutat inaintea fetei Mele in veac; dar acum Domnul zice: Sa nu mai fie asa, caci Eu preamaresc pe cei ce Ma preaslavesc pe Mine, iar cei ce Ma necinstesc vor fi rusinati.

31. Iata vin zile cand Eu voi taia bratul tau si bratul casei tatalui tau, incat sa nu mai fie batran in casa ta niciodata.

32. Si tu vei vedea casa Mea ca un dusman pentru tine, desi Domnul va milui pe Israel si nu va mai fi in casa ta batran in toate zilele.

33. Nu voi departa pe toti ai tai de la jertfelnicul Meu, ca sa chinuiesc ochii tai si sa apas sufletul tau; dar toti urmasii casei tale vor muri la mijlocul anilor lor.

34. Si iata un semn pentru tine, care se va petrece cu cei doi fii ai tai, Ofni si Finees: amandoi vor muri in aceeasi zi.

35. Si-Mi voi pune un preot credincios. Acela se va purta dupa inima Mea si dupa sufletul Meu; si casa lui o voi intari si va umbla el inaintea Unsului Meu in toate zilele;

36. Si tot cel ramas din casa ta va veni sa se inchine lui pentru o ghera de argint si pentru o bucatica de paine, si va zice: "Numara-ma la vreuna din slujbele levitice, ca sa pot manca o bucata de paine!"