0:00

Psalmii 112

1. Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui!

2. Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.

3. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuie în veci.

4. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept.

5. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate!

6. Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci.

7. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul.

8. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.

9. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.

10. Cel rău vede lucrul acesta şi se mânie, scrâşneşte din dinţi şi se topeşte. Poftele celor răi rămân neîmplinite.