Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise 24

1. "De va lua cineva femeie si se va face barbat ei, dar ea nu va afla bunavointa in ochii lui, pentru ca va gasi el ceva neplacut la ea, si-i va scrie carte de despartire, i-o va da la mana si o va slobozi din casa sa,

2. Iar ea va iesi si, ducandu-se, se va marita cu alt barbat.

3. Dar daca si acest din urma barbat o va uri si-i va scrie carte de despartire si i-o va da la mana si o va slobozi din casa sa, sau va muri acest din urma barbat al ei, care a luat-o de sotie,

4. Barbatul ei cel dintai care a lasat-o nu o poate lua iar de sotie, dupa ce a fost intinata, ca aceasta este uraciune inaintea Domnului Dumnezeului tau; sa nu intinezi pamantul, pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l da de mostenire.

5. Daca cineva si-a luat femeie de curand, sa nu se duca la razboi si sa nu i se puna nici o sarcina; lasa-l sa ramana slobod la casa sa timp de un an, sa veseleasca pe femeia sa pe care a luat-o.

6. Nimeni sa nu ia zalog piatra de deasupra sau cea de dedesubt a rasnitei, ca ar insemna ca iei zalog insasi viata cuiva.

7. De se va afla ca cineva a furat pe vreunul din fratii sai, din fiii lui Israel si, facandu-l rob, l-a vandut, sa fie omorat talharul acela si sa starpesti raul din mijlocul tau.

8. Fii atent cu tine la boala leprei, pazeste foarte bine toata legea care te invata preotii cei din leviti, si impliniti cu sfintenie ceea ce le-am poruncit eu.

9. Adu-ti aminte ce a facut Domnul Dumnezeul tau Mariamei pe drum, cand veneati voi din Egipt.

10. De vei da aproapelui tau ceva imprumut, sa nu te duci in casa lui ca sa iei zalog de la el;

11. Stai in ulita, si acela caruia i-ai dat imprumut sa-ti scoata zalog in ulita.

12. Iar daca acela va fi om sarac, sa nu te culci, avand la tine zalogului;

13. Ci sa-i intorci zalogul la asfintitul soarelui, ca sa se culce in haina sa si sa te binecuvanteze; aceasta ti se va socoti ca o fapta buna inaintea Domnului Dumnezeului tau.

14. Sa nu nedreptatesti pe cel ce munceste cu plata, pe sarac si pe cel lipsit dintre fratii tai sau dintre strainii care sunt in pamantul tau si in cetatile tale.

15. Ci sa dai plata in aceeasi zi si sa nu apuna soarele inainte de aceasta, ca el este sarac si sufletul lui asteapta aceasta plata; ca sa nu strige el asupra ta catre Domnul si sa nu ai pacat.

16. Parintii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina copiilor si nici copiii sa nu fie pedepsiti cu moartea pentru vina parintilor; ci fiecare sa fie pedepsit cu moartea pentru pacatul sau.

17. Sa nu judeci stramb pe strain, pe orfan si pe vaduva, si vaduvei sa nu-i iei haina zalog.

18. Adu-ti aminte ca si tu ai fost rob in Egipt si Domnul Dumnezeul tau te-a izbavit de acolo, de aceea iti si poruncesc eu sa faci aceasta.

19. Cand vei secera holda in tarina ta si vei uita vreun snop in tarina, sa nu te intorci sa-l iei, ci lasa-l sa ramana al strainului, saracului, orfanului si vaduvei, ca Domnul Dumnezeul tau sa te binecuvanteze intru toate lucrurile mainilor tale.

20. Cand vei scutura maslinul tau, sa nu te intorci sa culegi ramasitele, ci lasa-le strainului, orfanului si vaduvei".

21. Cand vei strange roadele viei tale, sa nu aduni ramasitele, ci lasa-le strainului, orfanului si vaduvei.

22. Adu-ti aminte ca si tu ai fost rob in pamantul Egiptului si de aceea iti poruncesc eu sa faci aceasta".