Numerii 21

1. Auzind insa regele canaanean din Arad, care locuia la miazazi, ca Israel vine pe drumul dinspre Atarim, a intrat in lupta cu Israelitii si a luat pe unii din ei in robie.

2. Atunci a facut Israel fagaduinta Domnului si a zis: "De vei da pe poporul acesta in mainile mele, il voi nimici pe el si cetatile lui".

3. Si a ascultat Domnul glasul lui Israel si a dat pe Canaanei in mainile lui si el i-a nimicit pe ei si orasele lor si a pus locului aceluia numele: Horma, adica nimicire.

4. De la muntele Hor au apucat pe calea Marii Rosii, ca sa ocoleasca pamantul lui Edom, dar pe drum poporul a inceput sa-si piarda rabdarea.

5. Si graia poporul impotriva lui Dumnezeu si impotriva lui Moise, zicand: "La ce ne-ai scos din pamantul Egiptului, ca sa ne omori in pustiu, ca aici nu este nici paine, nici apa si sufletul nostru s-a scarbit de aceasta hrana saracacioasa".

6. Atunci a trimis Domnul asupra poporului serpi veninosi, care muscau poporul, si a murit multime de popor din fiii lui Israel.

7. A venit deci poporul la Moise si a zis: "Am gresit, graind impotriva Domnului si impotriva ta; roaga-te Domnului, ca sa departeze serpii de la noi". Si s-a rugat Moise Domnului pentru popor.

8. Iar Domnul a zis catre Moise: "Fa-ti un sarpe de arama si-l pune pe un stalp; si de va musca sarpele pe vreun om, tot cel muscat care se va uita la el va trai.

9. Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus pe un stalp; si cand un sarpe musca vreun om, acesta privea la sarpele cel de arama si traia.

10. Sculandu-se de acolo, fiii lui Israel au tabarat la Obot.

11. Iar dupa ce s-au ridicat si din Obot, au tabarat la Iie-Abarim, dincolo de pustiu, in fata Moabului, catre rasaritul soarelui.

12. De acolo s-au ridicat si au tabarat in valea Zared.

13. Ridicandu-se apoi si de acolo, au tabarat dincolo de Arnon, in pustia care e afara din hotarele Amoreilor. Caci Arnonul este hotar intre Moabiti si Amorei.

14. De aceea se si zice in "Cartea razboaielor Domnului":

15. Domnul a cuprins Vahebul cu curgerile sale navalnice si suvoaiele Arnonului si povarnisul curgerilor de apa care se intinde pana la localitatea Ar si se opreste in hotarul Moabului.

16. De acolo s-au indreptat spre Beer, fantana despre care a zis Domnul lui Moise: "Aduna poporul si le voi da apa sa bea".

17. Atunci a cantat Israel la fantana cantarea aceasta: "Laudati fantana aceasta, cantati imne in cinstea ei!

18. Fantana pe care principii au sapat-o, pe care mai-marii poporului au deschis-o cu sceptrul, cu toiegele lor!"

19. Din Beer au mers la Matana, de la Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot;

20. Iar de la Bamot la valea din campia Moabului, pe varful muntelui Fazga, in fata pustiului.

21. De acolo a trimis Moise soli la Sihon, regele Amoreilor, cu vesti de pace, ca sa i se spuna:

22. "Da-mi voie sa trec prin tara ta. Nu ne vom abate nici la ogorul tau, nici la via ta, nici apa din fantana ta nu vom bea, ci vom trece de hotarele tale!"

23. Dar Sihon n-a ingaduit lui Israel sa treaca prin tara lui, ci si-a adunat tot poporul sau si a pasit impotriva lui Israel in pustie, inaintand pana la Iahat, unde s-a luptat cu Israel.

24. Insa Israel l-a batut, macelarindu-l cu sabia, si i-a cuprins tara de la Arnon pana la Iaboc, pana la fiii lui Amon, caci hotarele Amonitilor erau intarite.

25. Luand toate cetatile acestea, Israel s-a asezat in cetatile Amoreilor: in Hesbon si in toate satele care tineau de el.

26. Caci Hesbonul era cetatea lui Sihon, regele Amoreilor. Acesta se luptase cu fostul rege al Amoreilor si-i luase din maini toata tara Amoreilor de la Aroer pana la Arnon.

27. De aceea si zic rapsozii in bataie de joc: "Veniti la Hesbon, ca sa se zideasca si sa se intareasca cetatea lui Sihon.

28. Ca a iesit foc din Hesbon si para de foc din cetatea lui Sihon si a mistuit Ar-Moabul si pe stapanii muntilor Arnonului.

29. Vai de tine, Moab! Esti pierdut, poporul lui Camos! Feciorii lui s-au risipit si fetele lui au ajuns roabe la Sihon, regele Amoreilor.

30. Tras-am asupra lor cu sageti. De la Hesbon pana la Dibon tot este daramat, am pustiit tot pana la Nofa, care e aproape de Medeba".

31. Si asa s-a asezat Israel in toate cetatile Amoreilor.

32. De acolo a trimis Moise sa iscodeasca Iazerul, pe care l-a luat impreuna cu satele lui si a alungat pe Amoreii care locuiau acolo.

33. Si intorcandu-se, a luat calea spre Vasan; iar Og, regele Vasanului, a iesit inaintea lor cu tot poporul sau, ca sa se razboiasca la Edrei.

34. Atunci a zis Domnul catre Moise: "Sa nu te temi de el, ca-l voi da in mainile tale pe el si tot poporul lui si toata tara lui si vei face cu el cum ai facut cu Sihon, regele Amoreilor, care locuia in Hesbon".

35. Si l-a batut pe el, pe fiii lui, si pe tot poporul lui, de n-a lasat viu nici pe unul din ai lui, si a cuprins tara lui.