Numerii 27

1. Atunci au venit fetele lui Salfaad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, din neamul lui Manase, fiul lui Iosif, ale caror nume sunt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca si Tirta,

2. Si au stat inaintea lui Moise, a lui Eleazar preotul, inaintea capeteniilor si inaintea intregii obsti, la usa cortului adunarii, si au zis:

3. "Tatal nostru a murit in pustie; el n-a fost din numarul celor care s-au ridicat impotriva Domnului cu adunarea lui Core, ci a murit pentru pacatul sau si feciori n-a avut.

4. De ce sa piara numele tatalui nostru din neamul lui, pentru ca n-are fii? Da-ne si noua mosie intre fratii tatalui nostru!"

5. Moise insa a adus cererea lor inaintea Domnului;

6. Iar Domnul a zis catre Moise:

7. "Drept au grait fetele lui Salfaad; daruieste-le si lor mostenire intre fratii tatalui lor si trece-le lor mosia tatalui lor.

8. Iar fiilor lui Israel sa le graiesti si sa le spui: De va muri cineva, neavand fiu, sa dati partea lui fiicei lui.

9. Iar de nu are nici fiica, sa dati partea lui fratilor lui.

10. De nu are insa nici frati, sa dati partea lui fratilor tatalui lui.

11. Iar de nu are tatal sau frati, sa dati partea lui rudeniei celei mai de aproape din neamul lui, ca sa mosteneasca ale lui. Aceasta sa fie pentru fiii lui Israel ca o hotarare din lege, cum a poruncit Domnul lui Moise".

12. Apoi a zis Domnul catre Moise: "Suie-te pe acest munte, care este dincoace de Iordan, adica pe muntele Nebo, si priveste pamantul Canaanului, pe care am sa-l dau fiilor lui Israel de mostenire.

13. Iar dupa ce-l vei vedea, te vei adauga si tu la poporul tau, cum s-a adaugat Aaron, fratele tau, pe muntele Hor.

14. Pentru ca v-ati impotrivit poruncii Mele in pustiul Sinai, in vremea tulburarii obstii, ca sa aratati inaintea ochilor lor sfintenia Mea la ape, adica la apele Meriba de la Cades, in pustiul Sinai".

15. Moise insa a grait Domnului si a zis:

16. "Domnul Dumnezeul duhurilor si a tot trupul sa randuiasca peste obstea aceasta un om,

17. Care sa iasa inaintea ei si care sa intre inaintea ei, care sa-i duca si sa-i aduca, ca sa nu ramana obstea Domnului ca oile ce n-au pastor".

18. Iar Domnul a zis catre Moise: "Ia-ti pe Iosua, fiul lui Navi, om cu duh intr-insul, pune-ti peste el mana ta;

19. Apoi du-l inaintea preotului Eleazar, inaintea a toata obstea si da-i povete inaintea ochilor lor;

20. Da-i din slava ta, ca sa-l asculte toata obstea fiilor lui Israel.

21. Dupa aceea sa stea inaintea preotului Eleazar si acesta va intreba de hotararile Domnului prin ajutorul Urimului: dupa cuvantul acestuia sa iasa si dupa cuvantul acestuia sa intre el si toti fiii lui Israel cei impreuna cu dansul si toata obstea".

22. Si a facut Moise cum i-a poruncit Domnul Dumnezeu: a luat pe Iosua si l-a pus inaintea preotului Eleazar si a toata obstea.

23. Apoi si-a pus peste el mainile sale si i-a dat povete, cum zisese Domnul prin Moise.