Faptele Sfintilor Apostoli 7

1. Si a zis arhiereul: Adevarate sunt acestea?

2. Iar el a zis: Barbati frati si parinti, ascultati! Dumnezeul slavei S-a aratat parintelui nostru Avraam, cand era in Mesopotamia, mai inainte de a locui in Haran,

3. Si a zis catre el: Iesi din pamantul tau si din rudenia ta si vino in pamantul pe care ti-l voi arata.

4. Atunci, iesind din pamantul caldeilor, a locuit in Haran. Iar de acolo, dupa moartea tatalui sau, l-a stramutat in aceasta tara, in care locuiti voi acum,

5. Si nu i-a dat mostenire in ea nici o palma de pamant, ci i-a fagaduit ca i-o va da lui spre stapanire si urmasilor lui dupa el, neavand el copil.

6. Si Dumnezeu a vorbit astfel: "Urmasii lui vor fi straini in pamant strain, si acolo ii vor robi si-i vor asupri patru sute de ani.

7. Si pe poporul la care vor fi robi, Eu il voi judeca - a zis Dumnezeu - iar dupa acestea vor iesi si-Mi vor sluji Mie in locul acesta".

8. Si i-a dat legamantul taierii imprejur; si asa a nascut pe Isaac si l-a taiat imprejur a opta zi; si Isaac a nascut pe Iacov si Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

9. Si patriarhii, pizmuind pe Iosif, l-au vandut in Egipt; dar Dumnezeu era cu el,

10. Si l-a scos din toate necazurile lui si i-a dat har si intelepciune inaintea lui Faraon, regele Egiptului, iar acesta l-a pus mai mare peste Egipt si peste toata casa lui.

11. Si a venit foamete peste tot Egiptul si peste Canaan, si stramtorare mare, si parintii nostri nu mai gaseau hrana.

12. Si Iacov, auzind ca este grau in Egipt, a trimis pe parintii nostri intaia oara.

13. Iar a doua oara Iosif s-a facut cunoscut fratilor sai si Faraon a aflat neamul lui Iosif.

14. Si Iosif, trimitand, a chemat pe Iacov, tatal sau, si toata rudenia sa, cu saptezeci si cinci de suflete.

15. Si Iacov s-a coborat in Egipt; si a murit si el si parintii nostri;

16. Si au fost stramutati la Sichem si au fost pusi in mormantul pe care Avraam l-a cumparat cu pret de argint, de la fiii lui Emor, in Sichem;

17. Dar cum se apropia vremea fagaduintei pentru care s-a jurat Dumnezeu lui Avraam, a crescut poporul si s-a inmultit in Egipt,

18. Pana cand s-a ridicat peste Egipt alt rege, care nu stia de Iosif.

19. Acesta, purtandu-se ca un viclean cu neamul nostru, a asuprit pe parintii nostri sa-si lepede pruncii lor, ca sa nu mai traiasca.

20. In vremea aceea s-a nascut Moise si era placut lui Dumnezeu. Si trei luni a fost hranit in casa tatalui sau.

21. Si fiind lepadat, l-a luat fiica lui Faraon si l-a crescut ca pe un fiu al ei.

22. Si a fost invatat Moise in toata intelepciunea egiptenilor si era puternic in cuvintele si in faptele lui.

23. Iar cand a implinit patruzeci de ani, si-a pus in gand sa cerceteze pe fratii sai, fiii lui Israel.

24. Si vazand pe unul dintre ei ca sufera strambatate, l-a aparat si, omorand pe egiptean, a razbunat pe cel asuprit.

25. Si el credea ca fratii sai vor pricepe ca Dumnezeu, prin mana lui, le daruieste izbavire, dar ei n-au inteles.

26. Si a doua zi s-a aratat unora care se bateau si i-a indemnat la pace, zicand: Barbatilor, sunteti frati. De ce va faceti rau unul altuia?

27. Dar cel ce asuprea pe aproapele l-a imbrancit, zicand: Cine te-a pus pe tine domn si judecator peste noi?

28. Nu cumva vrei sa ma omori, cum ai omorat ieri pe egiptean?

29. La acest cuvant, Moise a fugit si a trait ca strain in tara Madian, unde a nascut doi fii.

30. Si dupa ce s-au implinit patruzeci de ani, ingerul Domnului i s-a aratat in pustiul Muntelui Sinai, in flacara focului unui rug.

31. Iar Moise, vazand, s-a minunat de vedenie, dar cand s-a apropiat ca sa ia seama mai bine, a fost glasul Domnului catre el:

32. "Eu sunt Dumnezeul parintilor tai, Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov". Si Moise, tremurand, nu indraznea sa priveasca;

33. Iar Domnul i-a zis: "Dezleaga incaltamintea picioarelor tale, caci locul pe care stai este pamant sfant.

34. Privind, am vazut asuprirea poporului Meu in Egipt si suspinul lor l-am auzit si M-am pogorat ca sa-i scot. Si acum vino, sa te trimit in Egipt".

35. Pe Moise acesta de care s-au lepadat, zicand: Cine te-a pus pe tine domn si judecator?, pe acesta l-a trimis Dumnezeu domn si rascumparator, prin mana ingerului care i se aratase lui in rug.

36. Acesta i-a scos afara, facand minuni si semne in tara Egiptului si in Marea Rosie si in pustie, timp de patruzeci de ani.

37. Acesta este Moise cel ce a zis fiilor lui Israel: "Prooroc ca mine va va ridica Dumnezeu din fratii vostri; pe EL sa-L ascultati".

38. Acesta este cel ce a fost la adunarea in pustie, cu ingerul care i-a vorbit pe Muntele Sinai si cu parintii nostri, primind cuvinte de viata ca sa ni le dea noua.

39. De acesta n-au voit sa asculte parintii nostri, ci l-au lepadat si inimile lor s-au intors catre Egipt,

40. Zicand lui Aaron: "Fa-ne dumnezei care sa mearga inaintea noastra; caci acestui Moise, care ne-a scos din tara Egiptului, nu stim ce i s-a intamplat".

41. Si au facut, in zilele acelea, un vitel si au adus idolului jertfa si se veseleau de lucrurile mainilor lor.

42. Si S-a intors Dumnezeu si i-a dat pe ei sa slujeasca ostirii cerului, precum este scris in cartea proorocilor: "Adus-ati voi Mie, casa a lui Israel, timp de patruzeci de ani, in pustie, junghieri si jertfe?

43. Si ati purtat cortul lui Moloh si steaua dumnezeului vostru Remfan, chipurile pe care le-ati facut, ca sa va inchinati la ele! De aceea va voi stramuta dincolo de Babilon".

44. Parintii nostri aveau in pustie cortul marturiei, precum oranduise Cel ce a vorbit cu Moise, ca sa-l faca dupa chipul pe care il vazuse;

45. Si pe acesta primindu-l, parintii nostri l-au adus cu Iosua in tara stapanita de neamuri, pe care Dumnezeu le-a izgonit din fata parintilor nostri, pana in zilele lui David,

46. Care a aflat har inaintea lui Dumnezeu si a cerut sa gaseasca un locas pentru Dumnezeul lui Iacov.

47. Iar Solomon I-a zidit Lui casa,

48. Dar Cel Preainalt nu locuieste in temple facute de maini, precum zice proorocul:

49. "Cerul este tronul Meu si pamantul asternut picioarelor Mele. Ce casa Imi veti zidi Mie? - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele?

50. Nu mana Mea a facut toate acestea?"

51. Voi cei tari in cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea stati impotriva Duhului Sfant, precum Si parintii vostri, asa si voi!

52. Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit parintii vostri? Si au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Carui vanzatori si ucigasi v-ati facut voi acum,

53. Voi, care ati primit Legea intru randuieli de ingeri si n-ati pazit-o!

54. Iar ei, auzind acestea, frematau de furie in inimile lor si scrasneau din dinti impotriva lui.

55. Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu.

56. Si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu!

57. Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui.

58. Si scotandu-l afara din cetate, il bateau cu pietre. Iar martorii si-au pus hainele la picioarele unui tanar, numit Saul.

59. Si il bateau cu pietre pe Stefan, care se ruga si zicea: Doamne, Iisuse, primeste duhul meu!

60. Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a murit.