Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) 27

1. Iotam era de douazeci si cinci de ani cand a fost facut rege si a domnit saisprezece ani in Ierusalim. Pe mama lui o chema Ierusa, fiica lui Sadoc.

2. Acesta a facut lucruri placute inaintea ochilor Domnului, intocmai cum a facut si Ozia, tatal sau, numai ca n-a intrat, ca el, in locasul sfant al Domnului. Si poporul continua inca sa se strice.

3. El a zidit portile cele de sus ale templului Domnului Si a facut multe adaosuri la zidul Ofel.

4. La fel a zidit si cetati pe muntele lui Iuda, iar in paduri, cetatui si turnuri.

5. Iotam a avut razboi cu regele Amonitilor si i-a biruit. In acel an Amonitii i-au dat o suta de talanti de argint, zece mii de core de grau si zece mii core de orz. Aceasta dare i-au dat-o Amonitii si in al doilea si in al treilea an.

6. Si s-a facut Iotam asa de puternic, pentru ca si-a indreptat caile sale numai inaintea fetei Domnului Dumnezeului sau.

7. Celelalte fapte ale lui Iotam, toate razboaiele sale si purtarea sa se gasesc scrise in cartea regilor lui Israel si a regilor lui Iuda.

8. El era de douazeci si cinci de ani cand a fost facut rege si a domnit in Ierusalim saisprezece ani.

9. Apoi a raposat Iotam cu parintii sai, si l-au inmormantat in cetatea lui David. Iar in locul lui a fost facut rege Ahaz, fiul sau.